luni, 16 martie 2015

Prezidiul: de efect, perfect!

Buna dimineata dragele mele! Incepem azi, o noua saptamana si nu va pot ura decat sa fie una buna si calduroasa!  Cat despre subiectul zilei...acela va fi despre PREZIDIUL unui eveniment! 

Cu origini in limba latina, "prezidiul" a debutat ca fiind un grup de persoane alese pentru a sustine discursuri publice populatiei prezente in parcuri, piete, sali de consiliu etc. De asemenea, cred ca va sunt bine cunoscute celebrele locuri din arenele romane, unde "mai marii" conducatori ai lumii de atunci, asistau la lupte si alte "spectacole" de gen. Decorate pana la cel mai mic detaliu, locatiile asistate de prezidiu, contineau bauturi din cele mai fine, fructe, tacamuri aurite si bineinteles nelipsitele flori proaspete.

Cu timpul, civilizatia moderna si-a pus amprenta ei si a transformat "prezidiul" dintr-un grup de persoane intr-o....masa :)) sau lasand gluma la o parte, in punctul principal de atractie al unui eveniment. Fie el sedinta, conferinta de presa sau....in cazul nostru, o nunta, prezidiul se presupune a fi "cel mai frumos decorata" masa din cadrul evenimentului.

Prezidiul  evenimentelor de azi, consta in asezarea mirilor si nasilor, intr-un loc vizibil tuturor invitatilor (de obicei la prezidiu se aseaza 4 persoane dar in unele cazuri mirii si nasii sunt insotiti si de parinti). 

De multe ori, am vazut si greseli de pozitionare in locuri nu tocmai vizibile (dupa stalpi, langa toaleta) de aceea, va recomand ca inainte de asezarea meselor, sa cereti o diagrama cu toate datele tehnice ale locatiei (inaltime, latime, ring de dans) pentru a nu fi pusi intr-o situatie neplacuta.

Personal, prefer prezidiile formate din mese rotunde (si vad ca sunt din ce in ce mai folosite) deoarece dau un aer mai actual oricarui eveniment. Sunt cazuri in care locatiile alese de voi, nu detin asemenea mese...nu va panicati, puteti decora si aranja la fel de bine si un prezidiu dreptunghiular. 


Ce punem pe prezidiu si cum il facem sa arate cat mai frumos?  Iata necesarul folosit de noi:
  • fata de masa bumbac - utilizata ca baza pentru a "atenua" diversele denivelari ale acesteia;
  • o a doua fata de masa - de obicei o folosim in nuanta aleasa de client sau cu modelul si imprimeurile alese;
  • voal decorativ;
  • aranjament floral - folosim flori alese in concordanta cu tema evenimentului si bineinteles in culorile acesteia; 
  • elemente decorative (colivii, sfesnice, lumanari, oglinzi) si alte accesorii;
  • tacamuri, pahare, farfurii, servetele (recomand servetelele din bumbac sau brocart) pentru toti membri prezidiului;

Nu sunt un foarte mare fan al prezidiului sau al meselor invitatilor incarcate de fructe, produse din patiserie sau bauturi. Cred ca un open bar, un candy bar sau o masa de fructe, ar fi cu mult mai potrivite/elegante si sa stiti ca implica aceleasi costuri. Este o optiune strict de gust (nu va suparati pe mine) si recomand aceasta alegere pentru o mai mare armonie vizuala!

Ca si flori pentru prezidiu, sa optam pentru aranjamente fine si de efect. Putem regasi atat flori din buchetul miresei, din lumanari sau din aranjamentele florale ale meselor invitatilor, cat si alt gen de flori (daca tineti neaparat).

Putem de asemenea folosi lumanari, margele, cristale decorative etc.


De efect sunt si combinatiile de tonuri pastel alaturi de mult verde,  pentru prospetime si naturalete:



Nici rosul nu este o alegere gresita:
Daca doriti sa fiti nonconformisti si sa iesiti din tipar, alegeti ca prezidiul sa aiba acelasi aspect ca mesele invitatilor...dar cu un accent din flori de bumbac si lumanari decorative sub forma unor pahare cu abajur!

Cam atat pentru azi! Sa stiti ca pentru o mult mai mare paleta de propuneri, ne gasiti oricand pe pagina noastra oficiala de facebook Mondo Mariage Official si evident pentru consiliere, sfaturi utile sau  pareri astept sa imi scrieti cu drag aici! Pupici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu